EXPOZIŢIA ABSOLVENŢILOR UNIVERSITĂŢII DE ARTĂ ŞI DESIGN DIN CLUJ-NAPOCA Ediţia a XVII-a

Începutul lunii iulie marchează în fiecare an un ceas de sărbătoare în ceea ce priveşte absolvenţii UAD Cluj-Napoca. Astfel, Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca şi Asociatia Studentilor Universitatii de Arta si Design în parteneriat cu Expo Transilvania S.A. Cluj-Napoca organizează în perioada  2 – 6 iulie 2017 EXPOZIŢIA ABSOLVENŢILOR UAD, proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Cluj-Napoca. Vernisajul va avea loc duminică,  2 iulie 2017, ora 18:00 la Expo Transilvania. În mod tradiţional, întreaga creaţie a studenţilor absolvenţi de la licenţă şi master, adică aproximativ 3000 de lucrări, va fi expusă spre vizitare, atât amatorilor, cât şi specialiştilor din domeniul artistic. Atmosfera de sărbătoare începută în data de  1 iulie 2017 prin GalA Absolvenţilor de Fashion Design, va fi continuată prin prezentarea lucrărilor de diplomă ale absolvenţilor de la specializările arte plastice – pictură, arte plastice – sculptură, arte plastice – grafică, arte plastice – foto – videoprocesarea computerizată a imaginii, conservare – restaurare, ceramică – sticlă – metal, arte textile – design textil şi design din cadrul UAD Cluj-Napoca.

EXPOZIŢIA ABSOLVENŢILOR UAD este considerată a fi unul dintre cele mai importante evenimente academice artistice atât în plan local, cât şi la nivel naţional, în care tinerii absolvenţi fac dovada talentului, a educaţiei şi a experienţei profesionale pe care le-au dobândit, manifestarea, repetată anual, definind caracterul şi individualitatea fiecărei generaţii de artişti absolvenţi.

Prin intermediul acestui eveniment şi a generoasei posibilităţi de expunere puse la dispoziţie de Expo Transilvania se oferă absolvenţilor şansa de a se reprezenta şi de a fi vizibili în cadrul celui mai important eveniment artistic universitar. Spaţiul de expunere de care dispune universitatea devine un adevărat centru de artă contemporană, singurul de asemenea anvergură din România. Fiecare din cei aproximativ 300 de absolvenţi de la licenţă şi de master beneficiază astfel de posibilitatea de a-şi crea propria expoziţie personală într-un cadru generos.

Evenimentul reprezintă şi o rampă de lansare pentru absolvenţii UAD atât în domeniul artistic, cât şi al inserţiei pe piaţa muncii. Oportunităţile de angajare care apar, se dezvoltă ca urmare a consecvenţei rezultatelor artistice deosebite obţinute în timpul anilor de studiu dar şi prin prezenţa lor şi vizibilitatea eficientă conferită de evenimentul Expoziţia Absolvenţilor.

Evenimentul este susţinut şi anul acesta de Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi de Consiliul Local, sprijinul venit din partea autorităţilor locale subliniind încă o dată importanţa expoziţiEI absolvenţilor uad Cluj-Napoca în peisajul academic şi artistic al oraşului.

Informaţii suplimentare la:

Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, Piaţa Unirii 31, 400098, Cluj-Napoca
Compartimentul de Relaţii Publice, Internaţionale, Programe Culturale şi Comunitare
Tel: 0264/595.021, Fax: 0264/592.890, E-mail: public@uad.ro

Posted in Evenimente UAD