Uniunea Universităților Clujene s-a înființat la Cluj-Napoca la data de 28 aprilie 1999, din această organizație făcând parte cele șase universități de stat din oraș: Universitatea “Babeș-Bolyai”, Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu-Hațieganu”, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Academia de Muzică “Gheorghe Dima” și Academia de Arte Vizuale “Ion Andreescu”.
Uniunea Universităților Clujene este o asociere cu personalitate juridică având ca scop declarat cooperarea interuniversitară în plan academic, științific și administativ, stabilirea de relații internaționale cu alte comunități universitare și organizarea de manifestări comune pe plan științific, cultural, sportiv, artistic și editorial.
Una dintre inițiativele concretizate pe plan editorial al Uniunii Universităților Clujene a fost și acordarea de sprijin financiar pentru apariția celui de al 33-lea număr al revistei de cultură urbană “Orașul”, fondată în anul 2006 și îngrijită de director general architect Ionel Vitoc.